În dialog cu domnul profesor dr. Emil Muntean
Teorie și PRACTICĂClara IonescuÎnainte de a vă "provoca" în sensul unei confruntări concrete cu părerile exprimate în interviuri anterioare, vă pun o întrebare generală: Care este părerea Dvs. despre învățământul de informatică din România? În general am o părere bună. Învățământul de informa-tică din România are câteva trăsături specifice, puternic influențate de situația politică, economică și socială a țării, caracterizată prin perioade total diferite și contradictorii. În analizele făcute de Dvs., prin interviurile din GInfo, foarte interesante și la obiect, v-ați preocupat mai mult de perioada anilor '90. Dar concepțiile, mentalitatea, strategia și obiceiurile multora dintre profesorii care funcționează azi în învățământul de informatică, s-au format în anii '70 și '80. Ori acestea au fost două perioade diferite de dezvoltare a informaticii românești și diferite mult de anii '90. În anii '70, prin asimilarea tehnologiei de fabricare a calculatoarelor și fabricarea mainframe-urilor din seria FELIX și a minicalculatoarelor din seria Independent și Coral, prin înființarea centrelor teritoriale de calcul și a oficiilor de calcul din marile întreprinderi, România s-a plasat într-o poziție apreciată ca fiind bună din punct de vedere informatic. În această perioadă a început și dezvoltarea învățământului de informatică. Din studiile realizate de Comisia Guvernamentală de Informatică la vremea respectivă, reieșea că în perioada 1971-1975, România ar avea nevoie de 14400 specialiști cu studii medii pentru informatizarea economiei. În liceele de informatică se realiza pregătirea pentru trei meserii, considerate de nivel mediu: programator-ajutor, analist și operator pentru mainframe-uri și minicalculatoare. Aceasta a fost una din trăsăturile esențiale a învățământului liceal românesc de informatică și așa a rămas mulți ani, până în prezent. Dar aș vrea să menționez că absolvenții au fost bine pregătiți. În anii '80 informatica s-a schimbat. Microprocesorul, calculatoarele personale, rețelele de calculatoare, sistemele distribuite și mai ales dinamica extraordinară a dezvoltării au descentralizat puternic informatica, ea devenind un element de cultură și civilizație prin pătrunderea în orice domeniu de activitate, în casa noastră și chiar și în viața intimă. Regimul politic din România nu a înțeles dezvoltarea, ba chiar s-a speriat de efectele informatizării, iar economia românească nu a putut ține pasul cu dinamica dezvoltării informaticii. Acest fenomen s-a accentuat în anii '90, când România apare ca o țară slab informatizată, cu o dotare mult sub nivelul mediu mondial, în schimb cu un număr destul de mare de specialiști bine pregătiți și bine plătiți pe piața mondială a forței de muncă din domeniu. Ultimele date din mass-media arată că anual de pe băncile facultăților românești ies 5000 specialiști față de cei 24000 ai Statelor Unite. Față de India, al doilea exportator mondial de software, România are de 7 ori mai mulți specialiști la mia de locuitori, iar exportul nostru de software este de numai câteva zeci de milioane USD. Încă o anomalie românească. S-a spus de câteva ori că datorită apariției liceelor de informatică în România acum 27 de ani, și datorită funcționării lor pe parcursul anilor la standarde care au avut ca efect răspândirea lor, s-a generat un conflict greu de rezolvat între învățământul de informatică liceal și cel universitar. Ați putea să ne vorbiți despre acest "conflict"? Nu cred că trebuie să vorbim despre un "conflict", ci mai degrabă de niște necorelări create de anumite situații speciale (și necorectate la timp). Am spus că România a avut o perioadă specială de dezvoltare a informaticii în anii '70. În această perioadă s-au înființat liceele de informatică (în foarte multe țări nici nu există un învățământ preuniversitar de informatică) și, fiind sub tutela Comisiei Guvernamentale de Informatică au beneficiat de o dotare bună. În comparație cu învățământul universitar au pus un accent mai mare pe dezvoltarea unor deprinderi practice. Ajungând repede să fie cotate ca licee "foarte bune", liceele de informatică au atras elevi foarte buni și ca urmare, după absolvire, majoritatea licențiaților nu s-au angajat să lucreze, așa cum a fost elaborată strategia, ci au urmat cursuri universitare, mulți în facultăți de profil. Aici au găsit, cum era și firesc, un învățământ care pleacă de la nivelul de începător al cunoștințelor de informatică. De aici așa zisul "conflict" care nu se poate evita fără o bună înțelegere și corelare a formelor și treptelor învățământului. Analiza făcută de Dvs. punctează anumite situații care pricinuiesc probleme pe de o parte cadrelor didactice universitare, pe de altă parte unor studenți care vin la secția informatică a facultății, fără ca în liceu să fi urmat studiile într-o clasă de informatică. Credeți că s-a greșit cândva, undeva? Da și nu. Nu, pentru că acum 27 de ani era foarte dificil să se prevadă ritmul de dezvoltare a informaticii. Da, pentru că nici în prezent nu se ține cont de impactul extraordinar al informaticii în viața economică și socială (mă refer în primul rând la putere, la clasa politică, și într-o anumită măsură chiar și la comunitatea academică). În definitiv cine este vinovat pentru faptul că profilul de informatică este recunoscut abia în 1998, și atunci numai pe jumătate, pentru că în învățământul universitar specializarea prin doctorat în informatică nu este încă recunoscută, iar hotărârea de Guvern (nr.58/02.1998) privind "Aprobarea strategiei naționale de informatizare și implementare în ritm accelerat a societății informaționale", deși are opt luni de la aprobare încă nu se aplică? Probabil, sunt puțini cei care au auzit de celebra "lege" a lui G. Moore: la fiecare 18 luni numărul tranzistorilor integrați într-un microprocesor se dublează, previziune care se respectă de mai bine de 30 de ani și probabil va fi valabilă încă 10-15 ani. Eu cred că pe de o parte informaticienii nu sunt lăsați să-și reformeze învățământul și statutul, iar pe de altă parte e posibil să le lipsească și lor curajul și puterea necesară. Nu cred că este cazul să criticăm pe cei care au luat decizia înființării acestor licee acum 27 de ani. Atunci, scopul era de a pregăti cadre mediu specializate de care economia avea nevoie. Dar printr-o "minune" aceste școli au atras cei mai talentați absolvenți ai școlilor generale, asigurând liceelor de informatică promovabilitate 100%, succes școlar în foarte multe sensuri (număr mare de admiși în învățământul superior, rezultate de excepție la diverse concursuri școlare etc.). Aceste aspecte atractive au ridicat "cota" școlilor respective, a absolvenților lor, în consecință au apărut foarte multe solicitări de a înființa noi licee (clase) de informatică. Ce credeți, se justifică în continuare existența lor? Reamintesc că în planul de învățământ aceste clase au 8 ore de informatică pe săptămână (25% din totalul de ore) și în programa școlară au algoritmică, programare, informatică economică, informatică aplicată (desktop publishing), rețele. Existența liceelor de informatică poate fi în continuare justificată pentru că au o foarte bună tradiție, rezultate bune și un nucleu de profesori foarte buni, care ar putea contribui la formarea profesorilor pentru disciplina Tehnologia informației, de care va fi mare nevoie odată cu introducerea ei în toate profilurile învățământului liceal. Profilul actualelor licee de informatică va trebui corelat și mereu actualizat cu nevoile pieței și cu învățământul universitar de informatică. Apariția colegiilor de tehnologia informației și perspectiva unui învățământ universitar în trepte, impun necesitatea regândirii învățământului liceal de informatică din România. Acum 25 de ani ați fost profesor "asociat" la Liceul de Informatică din Cluj. Ce amintiri păstrați despre anii în care (în timpul Dvs. liber) ați predat la liceu? Îmi aduc aminte cu nostalgie de perioada înființării liceelor de informatică, de lupta dură dată de reprezentanții Comisiei Guvernamentale de Informatică cu inspectorii Ministerului Învățământului pentru înființarea acestor licee. Nu pot vorbi despre acest subiect, fără să menționez rolul uriaș jucat de General-maior (retr.) ing. Mihai Varia, cavaler al ordinului Mihai Viteazul, care a coordonat programul comisiei pentru înființarea învățământului liceal de informatică și care, în vara anului 1971, numai pe baza unor protocoale de colaborare semnate cu rectorii universităților din Cluj, Iași și Timișoara a organizat admiterea și a deschis primele licee de informatică din România. Despre acele întâmplări, devenite acum "istorie", cititorul acestor rânduri poate răsfoi volumul "Din carnetul unui informatician", autor Mihai Varia, apărut la Editura Promedia, Cluj 1996. Ascultându-vă, îmi imaginez că cititorii vor comenta sarcastic: "Evident, au trecut o grămadă de ani..." Dar pe mulți dintre foștii elevi i-ați reîntâlnit pe băncile facultății, pe alții la Institutul de Tehnică de Calcul unde ați fost director timp de 22 ani, iar nu în ultimul rând în viața economică a Clujului. Personal nu pot să merg la o expoziție de tehnică de calcul, la o firmă din Cluj, fără să întâlnesc peste tot foști elevi ai Liceul de Informatică în funcții de conducere și/sau specialiști apreciați. Și toate astea în condițiile în care foarte mulți dintre ei azi lucrează în străinătate. Se pune întrebarea: ar fi devenit ei oricum ce sunt azi, sau a contribuit cu ceva și școala? Sigur că a contribuit, și a contribuit foarte mult. Îmi aduc aminte de perioada când am fost director la ITC și aveam nevoie de programatori buni. Am folosit de multe ori strategia de a angaja absolvenți ai liceului de informatică care se integrau imediat în echipele de dezvoltare software cu rezultate foarte bune și în același timp îi îndemnam, uneori chiar îi obligam să urmeze învățământul universitar seral sau fără frecvență. În 6-7 ani deveneau șefi de proiecte software. Liceele de informatică au devenit repede locul în care se pregăteau buni programatori, unde se realiza o bună practică de programare și un climat corespunzător pentru munca în echipă a programatorului. Oare chiar are dreptate doamna profesoară Irina Athanasiu când spune că "Problema este că nu studenții români câștigă premii; cei care câștigă sunt câțiva studenți și elevi din România. Performanța olimpicilor este rezultatul efortului personal, a faptului că - pe baza unor calități native deosebite, cu un efort susținut - se poate ajunge la performanță."? Eu interpretez aprecierile doamnei profesoare univ. dr. ing. Irina Athanasiu în interviul acordat d-lui Mircea Sârbu și publicat în GInfo vol. 8/4-5, 1998 în sensul că nivelul învățământului liceal, și nu numai, trebuie apreciat în primul rând prin rezultatele absolvenților "obișnuiți", prin capacitatea acestora de a rezolva probleme (nu de a reproduce cunoștințe din cărți) multe cu un pronunțat caracter practic și nu prin rezultatele olimpicilor. Aceasta înseamnă însă că pentru formarea olimpicilor nu se muncește în licee și universități. Cunoașteți și Dvs, mai bine decât mine, pentru că ați fost implicată direct în organizarea pregătirii loturilor olimpice, cât este de laborioasă și de complexă o asemenea pregătire. Mi se pare normal să existe o asemenea activitate pentru că fără elite nu se poate face nimic, ori performanța cere calități native plus multe cunoștințe și antrenamente, oferite de școală și centre de pregătire. În calitatea Dvs. de profesor universitar la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj, sunteți preocupat desigur, de pregătirea teoretică și practică a studenților, care după absolvire, în majoritate vor căuta un loc de muncă mai întâi la o firmă. Abia în cazul unei "căutări fără succes" se vor îndrepta spre învățământ. (Au dreptate cei care sunt nemulțumiți de aprecierea socială a meseriei de dascăl!) Ce ne puteți spune despre pregătirea studenților în acest sens? Vor fi ei pregătiți teoretic și practic pentru meseria de profesor? Da, cred că pot fi și sunt pregătiți pentru meseria de profesor de informatică. Sunt necesare cel puțin două componente pentru a deveni un profesor bun. În primul rând vocația, pasiunea de a forma caractere, iar în al doilea rând cunoștințele și practica necesare în informatică. Eu cred că profesorul de informatică mai trebuie în plus să înțeleagă caracterul extraordinar de dinamic al acestei profesii și să fie educat și convins că în domeniul informaticii se poate găsi totdeauna un job în plus care poate rotunji în bună măsură veniturile extrem de modeste și slaba apreciere socială a meseriei de dascăl. În foarte multe țări profesorul de informatică are o mică firmă formată din el și eventual unii membri ai familiei (în special copii-elevi) prin care își valorifică munca proprie de programare, de tehnoredactat, de vânzări de programe sau calculatoare, de consultanță etc. Este absolut necesar ca învățământul nostru universitar să formeze o educație în această direcție. Va fi în beneficiul elevilor. Ei vor avea în față un profesor mai puțin lipsit de anumite griji materiale și mai cunoscător al cerințelor societății față de informatică. În multe țări din Europa viitorii profesori realizează "practică pedagogică" pe durata mai multor ani de studiu și această "disciplină" este una dintre cele mai importante. Din păcate, la noi așa se pare că practica viitorilor profesori nu este apreciată ca fiind ceva important, iar profesorul de metodică nu se bucură de același prestigiu ca ceilalți profesori de la alte catedre. Nu există posibilitatea de a verifica dacă profesorul care primește studenți în practică pedagogică este (sau nu) capabil de a-și îndeplini sarcinile la nivelul dorit în sensul de model. Chiar dacă se apelează pentru informații la Inspectoratele Școlare, nu se pot respecta întotdeauna aceste cerințe, din lipsă de cadre. Și uite așa ajungem în celebrul "cerc vicios". Sunteți sub influența noii Dvs. activități, aceea de profesor de metodica informaticii la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. De fapt cred că simțiți și vă deranjează complexul de superioritate față de anumite discipline, transmis și studenților, printre acestea numărându-se practica pedagogică și chiar unele discipline de informatică. Acesta este un obicei mai vechi al învățământului universitar. Trebuie să ne debarasăm rapid de acest complex, pentru că nu poți fi un profesor bun dacă nu ai vocație, iar vocația de dascăl se dezvoltă prin multă practică pedagogică și prin acumulare de experiență "împrumutată" de la persoane care o au. Am lăsat la urmă întrebarea, al cărei răspuns mă interesează cel mai mult. În cadrul reformei, Ministerul Educației Naționale a dat publicității noul Plan de Învățământ conform căruia liceele teoretice vor funcționa cu două profiluri: real și uman. Profilul real va avea două specialități: Științe ale naturii și Matematică-Informatică. Pe lângă bucuria firească de a constata că informatica în sfârșit a devenit profil (deci știință), constatăm că în planul de învățământ există doar 4-5 ore de informatică pe săptămână. Ar exista o alternativă conform căreia liceele care ar dori să rămână de "informatică" în întregime, să treacă în rețeaua liceelor tehnice. Aș fi interesată să aflu părerea Dvs. despre această alternativă. Ce soluție ați susține în cazul în care vi s-ar solicita părerea? Susțin soluția propusă de Ministerul Educației Naționale, adică existența în liceele teoretice (profil real) a celor două specialități: Științele naturii și Matematică-Informatică. Cred că este necesar să existe o diferențiere, chiar din liceu, între cultura generală a unui absolvent care se orientează spre o facultate din domeniul științelor tehnice, a matematicii, a informaticii, a științelor economice și cultura generală a elevului orientat spre medicină, biologie, chimie, în general spre științe ale naturii. Este necesar ca pentru profilul matematică-informatică să se realizeze o pregătire mai aprofundată la disciplinele de matematică și informatică față de disciplinele de biologie și chimie, de exemplu. Însă trebuie bine înțeles că un absolvent de liceu teoretic este pregătit pentru a urma studii universitare, dar nu este pregătit și nu primește o calificare pentru a profesa imediat o meserie. În particular, absolventul de la profilul matematică-informatică, după părerea mea, nu va avea aceeași pregătire ca și absolvenții liceelor de informatică de azi. Ei nu vor fi specialiști (planul de învățământ prevede numai 3 ore de informatică obligatorii și 2 ore opționale pe săptămână) deci nu vor putea lucra ca asistenți programatori în firme de specialitate. Ne confruntăm cu următoarele probleme:
Problema pregătirii specialiștilor cu studii medii în tehnologia informației respectiv în informatică și problema actualelor licee de informatică necesită o analiză mai aprofundată și o corelare cu învățământul universitar de informatică. Există, după părerea mea, cel puțin două alternative: 1. Pregătirea specialiștilor cu studii medii în învățământul universitar prin colegiile de tehnologia informației. Această soluție funcționează în prezent în multe orașe și numărul colegiilor de tehnologia informației (durata studiilor - 3 ani) este în creștere. Această variantă ar trebui dusă până la capăt, în sensul de a avea un învățământ universitar de informatică de 5 ani, cu două trepte: prima de 3 ani (colegiul de tehnologia informației) și a doua de 2 ani (studii superioare de informatică). Consider că această structură este cea mai eficientă, și cea mai puțin costisitoare. Modelul este practicat în multe țări în care există un învățământ bun de informatică. În această variantă actualele licee de informatică ar putea deveni licee teoretice reale cu profil matematică-informatică, asigurând cunoștințe de bază în domeniu. În altă ordine de idei, trebuie găsită și finalitatea absolut necesară absolvenților de colegiu. Cred că cei care nu vor continua studiile pe durata celor 2 ani în scopul specializării la nivel superior, ar putea deveni profesori de tehnologia informației în școli generale și licee având alt profil decât matematică-informatică (absolvind, evident și seminarul pedagogic) sau ar putea practica meseria de asistent informatician în diverse firme de informatică. 2. Pregătirea specialiștilor cu studii medii în învățământul preuniversitar și în cel universitar. Aceasta este situația actuală din România, unde funcționează liceele de informatică și colegiile universitare de tehnologia informației. Este o situație de compromis, rezultată din necesitatea de a continua ceea ce este bun în învățământul liceal de informatică, și necesitatea de adaptare la structuri noi, dovedite eficiente - colegiile universitare de tehnologia informației. În această situație, dacă analiza de oportunitate găsește necesară o asemenea soluție, atunci liceele de informatică ar trebui să devină licee industriale de tehnologia informației, cu planuri de învățământ și programe analitice adaptate actualei piețe a forței de muncă din acest domeniu. Aceasta înseamnă o orientare mai puternică spre birotică, marketing în informatică, servicii etc. și mai puțin către algoritmică și programare. Închei cu speranța că răspunsurile Dvs. le vor citi și cei care vor lua decizii în privința viitorului învățământului de informatică liceal și universitar și vor ține cont de sfaturile Dvs. Vă mulțumesc și vă doresc succes! Domnul profesor Emil Muntean este cadru didactic la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj, poate fi contactat prin e-mail la adresa: muntean@cs.ubbcluj.ro [cuprins] |